Potrivit site-ului Ministerului Educației Naționale, la Liceul Tehnologic „Vlădeasa” Huedin au fost admiși cu media 2,86, cea mai mică din județ, doi elevi care proveneau de la Liceul Teoretic „Josica Miklos” din Turda, respectiv Liceul Tehnologic „Vlădeasa” din Huedin. Aceștia au fost repartizați la specializările „Științe ale naturii” și „Turism și alimentație”, ambele în limba maghiară.
Unul dintre cei doi elevi din județul Cluj repartizat la Liceul Tehnologic „Vlădeasa” Huedin a obținut la evaluarea națională nota 1 la română și matematică, respectiv 2.90 la Maghiară, iar celălalt a fost notat cu 1,20 la română, 1 la matematică și 2,30 la Maghiară.
La polul opus, în județul Cluj s-au înregistrat șase medii de 10 la admitere la liceu, fiind vorba despre elevi admiși la specializarea Matematică-Informatică: trei la Colegiul Național „Emil Racoviță” Cluj-Napoca, doi la Liceul Teoretic „Avram Iancu” Cluj-Napoca și unul la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Dej.
Colegiul Național „Emil Racoviță” Cluj-Napoca este al treilea din țară în ierarhia alcătuită după media ultimului admis în prima etapă a repartizării în liceu, care a fost 9,52, iar Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca s-a clasat pe locul al nouălea, ultima medie de intrare fiind 9,25.